Spre deosebire de anii precedenți, atunci când de Black Friday am vândut mai mult decât am cumpărat. Anul acesta am făcut tocmai invers. Am cumpărat mai mult iar pe vânzare nu m-am concentrat suficient de bine așa că nu am avut rezultate remarcabile.

aparat de raDe la eMag mi-am comandat pe la ora 10 un aparat de ras Philips redus de la 479 de lei la 239. O placă de păr pentru prietena mea și un mixer cu bol pentru mama. Am plătit cu cardul pentru că cel mai probabil nu va fi nimeni acasă când va veni curierul și să nu mai am probleme să rog pe cineva apropiat să ridice coletul de la curier și să nu îl mai împovărez cu o scurtă datorie.

De pe elefant.ro mi-am luat toate cărțile Warcraft traduse în limba română. Din păcate doar asta și asta. Am mai cumpărat Capitalul în secolul al XX-lea, carte pe care voiam să o cumpăr cu mult timp în urmă. Iar ca să primesc cadou și 52 de weekenduri de vis – National Geographic, am depășit pragul de 149 lei cu un parfum pe care l-a comandat prietena mea.

De la editura Nemira am comandat almanahul Anticipatia 2016, primele două cărți din seria Delirium și ultimul volum apărut recent, Requiem.

De al TemperedGlass.ro mi-am comandat o folie de sticlă pentru telefonul meu, pe care sper să nu o spar la montaj, ca cea precedentă.