britaniaDacă nu era Cartoon Network, foarte probabil nu învăţam aşa de tânăr limba engleză. Am prins vremea când acest canal TV nu era pe limba română şi trebuia să fac ceva eforturi pentru a pricepe ceva pe acolo. Ai mei nu prea mă lăsau să mă uit că ziceau că nu mă ajută la nimic, dar în ambiţia mea le ziceam şi mă prefăceam că înţeleg ceea ce văd la desene.

Mai în glumă, mai în serios, tot s-a prins ceva de mine şi pe clasa a doua puteam lega câteva cuvinte pe limba engleză. Atunci m-au trimis ai mei la o cunoştinţă la meditaţii să învăţ şi mai bine. Cine mai era ca mine, mulţi adulţi nu ştiau un bob de engleză, iar eu puteam vorbi. Adesea mă tot lăudam „mai am un cuvânt de învăţat şi ştiu toată limba engleză”. Mă amuză când îmi aduc aminte dar ce-i drept ştiam destule pentru vârsta mea. Anii au trecut, eram tot cel mai bun din clasă la engleză, vorbeam şi cu unii vorbitori nativi de limba engleză şi mă încurajau că mă stăpânesc foarte bine limba engleză.

Toate bune şi frumoase, până am fost invitat la un interviu de către o multinaţională de outsourcing şi ceea ce trebuia să ştiu era în special să vorbesc pe limba engleză cu clienţii mei de peste ocean. Nici nu am închis bine telefonul şi deja visam o carieră vorbind doar limba engleză şi asta pe bănuţi frumoşi. Ei bine, până am ajuns la faţa locului. Să trecem peste amănuntele neplăcute despre cât de bine ştiam să comunic în limba engleză, şi exact, nu am luat jobul. Şi mi-am dat seama că engleza care o ştiu eu nici pe şantier în Anglia nu m-ar ajuta prea mult.

Stima de sine a scăzut puţin şi am realizat că trebuie să învăţ engleza mai mult, nu doar teorie ci practicând vorbirea în această limbă. Iar la şcoală nu se învaţă aşa cum ar trebui să se înveţe. De atunci am început să învăţ mai mult limba engleză, pentru că mă ajută în ceea ce fac, mai ales că de ceva vreme am început să scriu şi articole pe limba engleză.

shakeAm început şi vreau să continui un obicei pe acest blog să vă recomand servicii şi materiale de calitate, dacă de curând v-am prezentat o metodă de a învăţa limbile principale din Europa cu ajutorul limbii engleze, acum vă prezint altceva, mult mai complex. E vorba de o şcoală de vară, mai exact Shakespeare School, specială pentru copii, adolescenţi şi tineri. Fac o treabă foarte bună, învaţă pe cei mai mici engleza dar într-un mod cât se poate de interactiv şi plăcut pentru ei, prin jocuri, muzică şi alte activităţi îndrăgite de cei mici. Iată un scurt clip pentru a vedea mai exact ce fac cei de la Shakespeare School printr-un reportaj de la Digi TV:

Dacă aveţi copii sau cunoştinţe cu copii, vă recomand să oferiţi celor mici ocazia de a învăţa engleza cât mai interactiv, este foarte clar cât de mare e nevoia de a şti o limbă străină, şi în special engleza aşa că profitaţi de aceste servicii de calitate oferite de cei de la Shakespeare School.

Această şcoală nu oferă doar lecţii de engleză ci se implică activ în viaţa celor micuţi pentru a îi învăţa engleza prin metodele cele mai eficiente pentru ei, analizează inteligenţa fiecărui copil şi se adaptează acesteia pentru a îi ajuta pe copii să înveţe cât mai bine, fie că e vorba de muzică, desen, natură etc. Copii sunt animaţi şi de personajele celebre din această şcoală cum ar fi Wimpy Kid sau Ziggy şi Zaggy, o scurtă prezentare în clipul de mai sus.

Programul de învăţare nu se limitează doar la copii şi adolescenţi ci este şi pentru părinţi care pot participa la English over a cup of tea, unde îşi pot îmbunătăţi pronunţia şi să capete fluenţă în exprimare.

Aşadar această şcoală nu este pentru doar pentru o grupă de vârstă ci este pentru orice persoană dornică să înveţe limba engleză mai bine. Eu am auzit de Shakespeare School încă din liceu unde am participat la un mic concurs cu un eseu despre voluntariat. De atunci îi urmăresc şi pe pagina lor de facebook unde postează lucruri frumoase şi utile.

Mult succes la învăţat!

Gabi.