În secolul nostru, foarte multe industrii au ajuns la un nivel pe care nici nu ni-l închipuiam în urmă cu vreo 10-15 ani. Sau dacă ne gândeam, era doar ceva de domeniul filmelor SF. Lexus a scos un Hoverboard, ne putem încărca bateria telefonului wireless și multe altele.

Majoritatea inovațiilor sunt din domeniul IT, fiindcă este o industrie fascinantă și care atrage atât consumatori cât și investitori. Dar ce facem cu industriile mai puțin popularizate și totuși foarte importante? Chiar mă gândeam când am citit o carte scrisă de un psiholog care a studiat câțiva ani cum reacționează oamenii la anumite emoții. Omul acesta a făcut cercetări, ani de zile dar cine l-a sponsorizat pentru asta? A avut cu siguranță surse de finanțare, dar astfel de situații te pun pe gânduri. Dacă vrei să studiezi un domeniu, mă gândesc oare de unde poți face rost de bani pentru cercetări? Este destul de greu, dar cred că sunt în lume universități sau companii care se axează pe cercetare și de asemenea oameni plătiți pentru asta.

Cunosc cel puțin două industrii în care mai este mult loc de inovație având în vedere situația prezentă. Este vorba de meteorologie și plăci ceramice.

Meteorologie

Se poate ca aici să nu mai fie loc de îmbunătățiri. Dar să vă spun mai întâi care este problema. Majoritatea dintre noi ne bazăm pe preconizăriile meteorologice de pe telefon, internet sau tv atunci când ne planificăm un mic concediu sau orice alt eveniment. Iar acolo avem prognoza meteo și pe câteva săptămâni, ne bazăm pe asta în lipsă de cunoștință. Orice preconizare cu privire la vreme se poate oferi pentru maxim 3 zile, dar și așa incert. Ce este peste 3 zile nu este nici atât de sigur, doar simple speculații. Știu asta de la o profesoară de agrometeorologie din anul I care a lucrat peste 20 de ani în domeniul acesta.

Am discutat cu mai multe persoane despre treaba asta, unii au crezut, alții știau dar am primit și un răspuns diferit de la cineva. Mi-a spus că el verifică pe accuweather.com că acolo dau prognoza meteo prin satelit și anticipează curenții și alte chestii de genul. Am încercat să îi explic din nou, dar degeaba, am lăsat-o baltă. Dar sateliții nu prea au de a face cu starea vremii. In fine. Nu știu dacă în domeniul acesta este loc de inovare pe partea de anticipare a vremii. Cel mai probabil, nu. Este ceva care ține mai mult decât anticiparea vremii și a mișcării curenților ci aproape că devine obiectul prezicerii viitorului, ceea ce nu ne imaginăm că va fi posibil în 10-15 ani.

Plăci ceramice

De câțiva ani vând plăci ceramice și cele mai întâlnite probleme pe care le au clienții cu astfel de produse țin de dimensiunea și culoarea plăcilor. Foarte puțini oameni știu de clasificarea pe loturi și calibre. Dar și mai puțini citesc pe cutiile de gresie și faianță să  verifice lotul, calibrul și nuanța să fie aceeași și totodată să nu pună în operă plăcile pentru că reclamațiile ulterioare montajului nu mai sunt valabile. Cu toate astea, majoritatea reclamațiilor sunt după montaj. E trist că nici meseriașii nu tratează cu seriozitate problema asta. Nu toți, cunosc foarte mulți meseriași sau firme de amenajări care își fac treaba bine. Dar sunt unii care montează plăcile fără să verifice lotul de pe cutii.

Plăcile ceramice sunt fabricate din „biscuiți” de argilă și alte materiale care sunt introduse în cuptor. Când sunt în cuptor, acele plăci se contractă și conform tehnologiei trebuie să ajungă la o dimensiune aproximativă de 30×30 cm(doar un exemplu). Doar că datorită temperaturii plăcile pot avea o dimensiune de 299,5×299,5 mm. Acestea sunt marcate pe cutie cu alt calibru decât cele standard de 300×300 mm. Fiecare producător are clasificarea proprie de calibru, dar toți au obligația să specifice aceste informații pe cutie, și sunt tipărite pe cutie. Așadar, nu este bine să punem în operă plăci care provin din cutii cu calibru diferit. Aici trebuie mai multă atenție și din partea consumatorului dar și din partea comerciantului, atunci când clientul se servește singur cu plăcile de la raft.

Pentru problema aceasta există deja o soluție, rectificarea plăcilor. Acestea vor avea colțurile de 90 de grade, cu dimensiuni exacte la milimetru și nu mai există problema calibrului. Dar asta costă, și în momentul de față, plăcile de gresie și faianță rectificată costă și de 2-3 ori mai mult decât cele normale. În momentul în care tehnologia de rectificare a plăcilor se va simplifica, sunt sigur că plăcile standard vor fi înlocuite treptat de cele rectificate și vor fi mai accesibile la preț.

Acestea sunt două domenii la care încă se mai poate lucra pentru că sunt probleme care printr-o dezvoltare a tehnologie s-ar putea rezolva foarte ușor.