De cele mai multe ori când caut o informație pe Google, ajung mai devreme sau mai târziu pe un forum. Găsesc informațiile de care am nevoie, sunt mulțumit dar când mă uit, din greșeală, la data publicării, văd anul 2006.

Deci se prea poate ca informația să nu fie actuală. Am avut o problemă la mașină și am vrut să întreb colegii de pe forum care au aceeași model de autoturism despre o problemă. Postez un topic, aștept câteva minute, ore, zile. Am uitat de el, după ce am rezolvat problema și mă gândesc să verific să văd dacă a răspuns cineva. Da, exact! Nimeni.

N-aș vrea să mă grăbesc în afirmații, dar îmi e teamă că forumurile în loc să se dezvolte cât mai nișat, încep să se stingă și să devină învechit. Spun că îmi e teamă, pentru că eu am fost activ pe câteva forumuri și a fost o perioadă din viață de care îmi aduc aminte cu drag.

Mai sunt multe forumuri active, aceasta pentru că au o comunitate strânsă în jurul unui interes comun. De exemplu seopedia. Nu am cont, dar intru foarte des și se vede activitate.

Mi-ar place să mai văd forumuri active cu comunități consolidate frumos și nu doar oameni care se adună pe grupuri pe facebook la care pot avea acces și spammeri.