administrare-proprietati-rezidentialeAm citit un articol interesant pe blogul celor de la imobiliare.ro despre un start-up din București construit de două tinere cu ceva experiență în imobiliare. O experiență de 10 ani fiecare.

Afacerea lor se numește The Estate și îi are ca potențiali clienți pe proprietarii care nu doresc să mai poarte grija locuințelor pe care le dau spre închiriere. Pentru o taxă de 10% din chiria lunară sau minim 50 euro pe lună, proprietarii ocupați își pot delega apartamentele pe mâna acestei companii. Ele administrează tot, de la selectarea chiriașului până la toate detaliile de întreținere a locuinței.

Un astfel de business merge doar în București momentan. De ce? Pentru că 50 euro/lună înseamnă o chirie de 500 euro, ceea ce nu e prea întâlnit în provincie, cel puțin nu în sectorul rezidențial.

Iar costul de administrare ar fi cam mic pentru a întreține o afacere din așa ceva, însă este prea scump pentru un proprietar din zonă.

În fine, ideea e foarte bună și chiar utilă. Dar până se va putea încerca și în restul României așa ceva, mai durează. Poate merită încercat doar ca o afacere secundară pentru cineva implicat în imobiliare pe sectorul rezidențial.

Totuși, se pot găsi și soluții mai bune de administrare a proprietăților. Îl pot da exemplu chiar pe proprietarul apartamentului în care locuiesc.

El are ceva afaceri prin Germani și România, iar pentru apartamentele sale are un SRL dedicat. Contractul este făcut cu acel SRL și în fiecare lună trimit pe mail poze cu contoarele de apă, gaz și curent. Iar la câteva zile după, primesc factura pe mail cu chiria și utilitățile. Plătesc prin internet banking și toată lumea e fericită.

Mai mult de atât, dacă e ceva de schimbat prin casă(ceva puțin mai scump decât un bec) trebuie doar să apelez la ei. E interesant că au vreo 3 băieți care se ocupă de mutat, amenajări etc. și două doamne la birou care se ocupă de partea cu facturile. Nu știu câte apartamente are de își permită să păstreze 5 angajați doar pentru asta.

În complexul în care stau mai este un apartament de-al său. Dar de altele nu mai știu. Probabil aceeași oameni sunt angajați și în celelalte afaceri ale sale.

Oricum, e de apreciat treaba asta. Mai ales că lucrează legal și pare mult mai în regulă așa decât cu înțelegeri de tip gentleman’s agreement dar nu ai nicio siguranță.

Nu știu la voi cum e. Eu am schimbat doar două chirii până acum, deci nu am experiență prea multă. Știu totuși că de regulă proprietarii încearcă să mai „sară” fiscul cu anumite taxe. Dar poate mă înșel eu?

Voi ce experiențe aveți cu proprietarii?