Weekendul acesta mi-am adus aminte de ce prefer să comand online decât să merg în magazine normale. M-am mutat de pe laptop pe PC și voiam să folosesc căștile de la telefon, la fel cum făceam și pe laptop.

Problema e că am uitat că la PC-uri sunt două mufe. Una pentru microfon și alte pentru căști. Așa că n-am reușit să le folosesc. Mi-am comandat niște căști mai ieftine de pe eMAG. Am ales unele de gaming, pentru că alea de call-center sunt nașpa și oricum mai petrec și eu câteva ore săptămânal pe CS:GO.

Au venit căștile de la eMAG împreună cu tastatura pe care o comandasem pentru că în specificații scrie că e ca la laptop.

Microfonul nu mergea, se auzea doar un sunet nasol. Iar pe tastatura aia era oribil să scrii. N-aveam răbdare să scriu cu ea prea mult. Așa că m-am enervat și am solicitat retur. Pentru prima oară de când cumpăr de la ei.

Am zis că nu mai are rost să comand altele că nu mai am răbdare așa că am mers în mall. Am mers în Altex iar mai apoi în Flanco. Am zis că încerc mai întâi să găsesc adaptor de la un jack la cele două jackuri colorate. iar dacă nu găsesc, îmi iau alte căști.

Am mers întâi la Altex și când am solicitat niște informații am fost trimis de le căști la televizoare, iar de la televizoare înapoi la căști pentru că nimeni nu știa ce am nevoie. Ba mai mult, băiatul de la televizoare era convins că am nevoie de un adaptor RCA. I-am zis că știu ce e ăla și n-am nevoie de așa ceva.

Am plecat apoi la Flanco, iar acolo s-au arătat mai de treabă băieții și au înțeles ce aveam nevoie. Dar aveau pe stoc un adaptor pentru laptop al căștilor cu două jackuri. Exact pe invers față de ce aveam eu nevoie.

În cele din urmă mi-am luat de la ei o pereche de căști de gaming și o tastatură nouă. Așa că banii pe care i-am cheltuit la eMAG s-au dus la Flanco. La urma urmei banii au mers tot în familie.

Și pentru a continua ideea începută în primul paragraf, prefer să comand pe internet, chiar dacă n-am găsit ce-mi trebuie, pentru că acolo nu văd cât de scârbiți sunt angajații de jobul lor.